-
SuperLigă: Sepsi – Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – CFR Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Deja retrogradată, Buzăul s-a prezentat fără mai mulți fotbaliști importanți la partida cu Slobozia și au cedat clar în fața ialomițenilor. Adrian Mihalcea, antrenorul Sloboziei, a recunoscut faptul că echipa sa a profitat de conjunctura retrogradării buzoienilor și s-a impus mult mai lejer.
Adrian Mihalcea: ”Dacă așa ne-a fost scrisă soarta să suferim și să luptăm până la final asta vom face”
Acesta a tras apoi semnalul de alarmă pentru meciul din ultima etapă a play-off-ului, confruntarea cu Sepsi. Acea partidă va decide care dintre cele două echipe retrogradează direct și care va merge la baraj.
”Am profitat de o conjunctură și în consecință am reușit să câștigăm. Îmi pare rău de situaţia în care a ajuns Gloria Buzău, dar voiam cele trei puncte. Continuă lupta. Avem o bătălie pe viaţă şi pe moarte etapa următoare. Se simt presiunea de ceva meciuri încoace.
Avem momente când această presiune își spune cuvântul. Elevii mei nu au avut ocazia să joace la un nivel sau să aibă o experiență foarte mare să facp față presiunii. La final rezultatul contează, iar ce ne-am dorit în multe meciuri din play-out a fost rezultatul. Am profitat de o ocazie, jocul ar fi fost extrem de greu dacă s-ar fi jucat în alte condiții. Nu e vina noastră, am fost la mâna norocului.
Avem o săptămână în care cred că presiunea își va spune cuvântul. Aşteptăm şi meciul celor de la Sepsi, poate avem și posibilitatea egalului și a victoriei. La Clinceni avem rezultate bune, nu am pierdut. Luptăm până la final.
Dacă așa ne-a fost scrisă soarta să suferim și să luptăm până la final asta vom face. Dacă vom reuși avem un bonus încă două meciuri pentru a ne bate să rămânem. Trebuie să gestionez bine situația în această săptămână, să facem tot ce depinde de noi să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Mihalcea la flash-interviu.
VIDEO cu declarațiile lui Adrian Mihalcea
VIDEO cu rezumatul meciului Gloria Buzău – Slobozia 0-3
Etichete: adrian mihalcea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConducerea de la Craiova i-a ”luat tare” pe jucători, după 0-1 cu Levski în UCL: ”Au jucat pe vârfuri”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA tras concluzia după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Puteam să câștigăm la o diferență mai mare”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA lucrat cu amândoi la Craiova și a spus care e diferența dintre Coelho și Rădoi. ”Foarte inteligent”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJulio Velasquez, după Levski – Craiova 1-0: ”Mi-ar plăcea să câștig cu 20-0”. Cum a numit-o pe Universitatea
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login