
Oliver Oakes, directorul celor de la Alpine, şi-a dat demisia din fruntea echipei francez, la mai puţin de un an de la preluarea acestei funcţii. Demisia a fost acceptată, iar anunţul oficial a venit după Marele Premiu de la Miami. Toate funcţiile lui Oliver Oakes vor fi preluate de Flavo Briatore, consilierul executiv al celor de la Alpine.
Vestea vine în ziua în care Alpine a anunţat că Franco Colapinto îl va înlocui pe Jack Doohan în următoarele cinci Grand Prix-uri, începând cu Marele Premiu a regiunii Emilia-Romagna. După Marele Premiu al Marii Britanii, din luna iulie, va urma o nouă evaluare la Alpine.
Oliver Oakes şi-a dat demisia! Franco Colapinto va pilota monopostul Alpine în următoarele cinci curse
Britanicul Oliver Oakes, directorul echipei de Formula 1 Alpine, a demisionat la mai puțin de un an de la instalarea lui în funcție, a anunțat team-ul franco-britanic, conform AFP, notează agerpres.ro.
„Echipa a acceptat demisia sa cu efect imediat și ține să-i mulțumească lui Oliver pentru eforturile sale de la venirea lui în vara trecută care au permis obținerea locului șase în clasamentul constructorilor din 2024”, a scris Alpine într-un comunicat, în care se mai precizează că funcțiile lui Oakes vor fi preluate de actualul consilier executiv Flavio Briatore.
Briatore, 75 ani, a fost conducătorul echipelor Benetton și Renault, cu care a câștigat trei titluri mondiale la constructori și patru titluri mondiale la piloți.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăAcord pentru transfer! Mihai Popa a primit vestea
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăRonaldo, criticat înainte de startul Mondialului: ”Neîndemânatic! Suporterii au motive de îngrijorare”
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăCe tricou a purtat Anderson Ceara și cum a fost surprins, după transferul la FCSB
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăDănuț Lupu nu s-a ferit de cuvinte: ”Dinamo nu e spital de urgenţă. Mă legitimez și eu”
Tenis: Jaqueline Cristian – Katie Boulter, joi, 17:30, DGS 2 Tenis: Sorana Cîrstea –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login