
Cursa de la Miami se află în calendar din 2022 şi este organizată pe Miami International Autodrome, un circuit semi-urban, în jurul Hard Rock Stadium, baza echipei de fotbal american Miami Dolphins (NFL).
În 2024, evenimentul a atras peste 275.000 de spectatori în weekendul cursei, demonstrând o creştere a numărului de iubitori ai Formulei 1 în Statele Unite, unde au loc trei Grand Prix-ri din cele 24 ale sezonului, celelalte două fiind Marele Premiu al Americilor, la Austin (Texas), şi Marele Premiu de la Las Vegas (Nevada), programate în octombrie, respectiv noiembrie.
”În doar trei ani, Marele Premiu de la Miami a devenit unul dintre evenimentele cele mai importante şi mai spectaculoase din calendar.
Este exemplul perfect de viziune pe care Formula 1 îl are pentru Statele Unite”, a declarat, într-un comunicat, Stefano Domenicali, conducătorul Formulei 1.
Cursa din Florida avea un contract pe zece ani, care era valabil până în 2031 şi a fost prelungit cu încă zece ani.
Primele trei ediţii ale Grand Prix-ului de la Miami au generat peste un miliard de dolari în economia locală, potrivit organizatorilor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăImagini greu de explicat: Walter Mazzarri a început să fumeze în timpul meciului
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDennis Politic s-a accidentat din nou! DDB a sărit în apărarea fotbalistului: „Este călcat în picioare”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGrupul DIGI a virat peste 1,1 miliarde de lei la bugetul de stat în primele 8 luni ale anului 2026
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBotoșani – Corvinul, 16:45, DGS 1. Liești – Dinamo, 19:00, DGS 1. FC Argeș – FCSB, 21:45, DGS 1. Programul și rezultatele din prima etapă din Cupa României
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin


You must be logged in to post a comment Login