Connect with us

Alte Sporturi

Noi detalii despre accidentarea lui Darius Olaru! Gigi Becali, anunţ despre transferurile de la FCSB: „Îl încercăm şi pe el!”

Noi detalii despre accidentarea lui Darius Olaru! Gigi Becali, anunţ despre transferurile de la FCSB: „Îl încercăm şi pe el!

Darius Olaru/ Profimedia

Gigi Becali a oferit noi detalii despre accidentarea suferită de Darius Olaru, în cantonamentul de iarnă al FCSB-ului. Patronul campioanei a vorbit despre căpitanul echipei sale, după remiza cu Hermannstadt, scor 1-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Darius Olaru se va opera, după ce s-a accidentat la umăr în amicalul cu Hamburg. Căpitanul campioanei va sta „pe bară” timp de câteva luni.

Noi detalii despre accidentarea lui Darius Olaru

Concret, Darius Olaru nu va putea evolua în următoarele trei luni. Gigi Becali a dezvăluit acest fapt, mărturisind totodată că echipa sa nu se bazează doar pe un singur jucător.

În contextul accidentării lui Darius Olaru, Gigi Becali a fost întrebat despre noi transferuri la FCSB. Patronul campioanei a transmis că nu va mai aduce alţi jucători, iar la mijlocul terenului îl va mai utiliza şi pe Baba Alhassan, jucător care a fost rezervă în meciul cu Hermannstadt.

„O echipă nu stă într-un singur jucător, am avut multe ocazii. Olaru cred că va sta vreo trei luni. Asta e situaţia.

(Despre transferuri) Pentru ce, n-avem? Avem jucători, îl avem pe Baba, îl incercam şi pe el. Avem la mijloc mulţi, e şi Cisotti, nu are rost”, a declarat Gigi Becali, conform primasport.ro, după FCSB – Hermannstadt 1-1.

Gigi Becali s-a convins, după primul meci al lui Juri Cisotti la FCSB

Gigi Becali s-a convins, după primul meci bifat de Juri Cisotti la FCSB. Mijlocaşul italian a evoluat în duelul disputat de campioană cu Hermannstadt, duel încheiat cu scorul de 1-1.

După ce l-a văzut pe teren pentru o repriză pe Juri Cisotti, Gigi Becali a tras concluziile. Patronul de la FCSB a transmis că mijlocaşul italian încă nu s-a adaptat la viteza de joc a campioanei.

De asemenea, Gigi Becali nu a fost mulţumit nici de evoluţia lui Daniel Bîrligea, de la care aştepta mai mult.

„Cisotti nu are încă viteza de joc a noastră. Nu are ritm de joc, nu are viteza pe care noi o cerem. Dar e mai bine cu Cisotti decât cu Edjouma. Edjouma a pierdut toate mingile. Nu sunt încântat încă de Cisotti, prea lent, prea lent! De asta dominăm adversarul, jucând repede.

Bîrligea a fost slab, a fost prea lent, prea adormit. A avut două ocazii în care trebuia să marcheze. A dormit!”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro, după FCSB – Hermannstadt 1-1.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi