-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Golurile ”Câinilor Roșii” au fost marcate de Dennis Politic (minutul 73) și Patrick Olsen (minutul 90+4).
În urma acestui rezultat, formația moldavă a ajuns la cinci meciuri consecutive de campionat fără succes.
Emil Săndoi: ”Nu există meci în care să nu primim gol”
La finalul partidei, Emil Săndoi (59 de ani), antrenorul lui Poli Iași, a subliniat că elevii săi au avut șansa de a obține măcar un punct din duelul cu Dinamo, însă moldovenii nu și-au fructificat ocaziile create la poarta lui Alexandru Roșca (21 de ani).
De asemenea, tehnicianul a pus accentul și pe erorile majore pe care le fac fotbaliștii săi din compartimentul defensiv și care, de cele mai multe ori, sunt decisive.
”Dinamo a dominat partida și a avut ocaziile mai clare, dar și noi am avut oportunități din care puteam să facem diferența. Pe final am făcut greșeli individuale care ne-au costat. Din păcate, nu ne ocolesc greșelile individuale și se resfrâng asupra rezultatelor.
Nu trebuie să existe complexe. Dinamo a reușit să-și impună jocul. Am avut un început bun de repriză a doua, am avut și câteva situații în care dacă eram inspirați puteam să facem diferența. Asta e problema noastră. Nu există meci în care să nu primim gol”, a spus Săndoi, la flash-interviu.
Emil Săndoi: ”Va trebui să ne gândim la transferuri”
Totodată, Emil Săndoi a dat de înțeles că are nevoie de mai mulți jucători în mercato de iarnă pentru a reuși să o salveze pe Poli Iași de la retrogradare.
”Îmi place să muncesc, nu renunț niciodată, dar am venit în ziua în care s-a încheiat perioada de transferuri. Poate am mai fi avut nevoie de ceva întăriri. Va trebui să ne gândim la transferuri.
La cluburile mari din străinătate se transferă jucători care să stea în spatele titularilor și să-i facă pe aceștia să joace bine. Noi nu stăm foarte bine la acest capitol, suntem dezechilibrați. Trebuie să gestionăm bine ultimele două meciuri”, a conchis Săndoi.
După înfrângerea suferită pe terenul lui Dinamo, Poli Iași se află pe locul al 12-lea al SuperLigii, cu 22 de puncte acumulate după 20 de runde.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo – Poli Iași, scor 2-0
Etichete: dinamo , emil sandoi , poli iasi , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăUniversitatea Craiova – Sepsi Live Video, 17:00, Digi Sport 1. Derby pentru play-off
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăPresa din Ungaria, după tragerea la sorți pentru Cupa Mondială 2026: „Românii deja s-au îmbătat!”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăMike Tyson a recunoscut, la aproape o lună de la lupta cu Jake Paul: „A doua zi, m-am trezit și i-am spus soției”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăLiverpool se luptă cu Jurgen Klopp pentru transferul unui star de 80.000.000€
SuperLiga: Universitatea Craiova – Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1 SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login