
200 de suporteri ai lui PAOK Salonic au rămas în România și au adus un omagiu victimelor din teribilul accident produs în județul Timiș, în apropierea orașului Lugoj. Șapte fani ai echipei din Grecia au murit și alți trei au fost răniți după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit de un tir în momentul în care a încercat să efectueze o depășire.
Suflarea de suporteri ai lui PAOK Salonic este marcată în aceste zile de accidentul petrecut în România în care au fost implicați 10 fani ai echipei elene. Microbuzul în care se aflau victimele venea din Grecia și se îndrepta spre Franța, unde formația antrenată de Răzvan Lucescu urmează să o întâlnească pe Olympique în ultima etapă din Europa League.
Gestul făcut de 200 de suporteri ai lui PAOK
La aflarea veștii teribile legate de accident, un grup de 200 de suporteri ai lui PAOK a venit în județul Timiș, fiind transportat în patru autocare. Fanii echipei au mers la Spitalul Județean din Timișoara, pentru a vedea în ce stare sunt persoanele rănite în urma accidentului. Recent, Ministrul Sănătății a declarat că toți cei trei răniți sunt în stare stabilă.
@newsvest.ro #newsvest ♬ Illusion of Perception – VEL94EV
Cei 200 de fani au mers și la locul accidentului produs lângă Lugoj și au făcut un gest în memoria oamenilor pe care i-au pierdut. Asemenea lui Răzvan Lucescu și jucătorilor săi, suporterii au lăsat steaguri și fulare peste resturile de pe marginea drumului DN6, potrivit gazzetta.gr.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizia celor de la PSG, după ce s-au trezit cu 10 nominalizați la Balonul de Aur
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntrenorul lui Celta Vigo, categoric după ce Ionuț Radu ”a comis-o” în Europa League
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSe reiau negocierile pentru transferul lui Cătălin Cîrjan
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA murit subit la doar 30 de ani. Era însărcinată cu primul ei copil: ”10 minute mai târziu a fost găsită inconștientă”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login